Welcome to paranoia land!

De o saptamana intru in fiecare zi pe blog si incep sa scriu cate ceva. De o saptamana nu am apucat sa termin nimic. M-am purtat ca o mama denaturata. Mi-am parasit copilul cam de vreo...luna. Si nu pentru ca nu gasesc ce sa spun pentru ca, slava Domnului!, sunt multe de spus, insa creierul meu pare sa nu mai vrea sa produca ceva cat de cat decent. Dar iata ca sunt acum, aici din nou si sper ca de data asta sa termin, ca ideile mele sa capate coerenta, sa le eliberez din iuresul cu care curg ele de regula in mintea mea.

Maine ma intorc in Bucuresti. You think I'm probably nuts. De ce m-as intoarce in Bucale cand am terminat sesiunea, nu am restante (in sfarsit, mi-a iesit macar un lucru din toate pe care mi le propusesem) si in fond vacanta s-ar afla in fata mea, plina de promisiuni, de somn pana la pranz si durut in cot. Chiar asa...de ce m-as intoarce? De ce ma intorc? Pentru ca mintea mea desteapta a ales, dupa ce a intors problema pe toate fetele sa raman vara aceasta si sa continui cu un internship care se anunta de a fi de lunga durata. Un internship in HR (nu ca despre asta n-am mai vorbit pana acum?) ei bine, shit happens. Every day!

Sunt perfect constienta de ce inseamna internship-ul asta pentru cei care m-au selectat si m-au adus acolo. Atat de constienta incat uneori ma intreb daca nu cumva fac o maaare tampenie. Dar ca de obicei voi ramane probabil doar cu intrebarea, evitand sa dau vreun raspuns, sau sa mi se dea vreun raspuns. No money, no fun. Knowledge-ul ca knowledge-ul, but I need to eat and buy things and pay for a stupid room in which I'll spend my summer together with other two girls. De aceea ma chinui sa-mi gasesc ceva part time sau project-based din care sa scot si ceva bani. Guess what? Pana acum, nimic. Realizez ca imi lipseste experienta aia vasta, ca imi lipsesc numeroase cunostinte pe care as vrea totusi sa le dobandesc, realizez ca am pretentii nu vreau sa ma angajez pur si simplu ca vanzatoare sau lucrator comercial la KFC. Si stiind toate astea despre mine, ce sa fac in continuare? Cine angajeaza un student sarman si are rabdare cu el sa-l faca sa scoata capul in lume? Va zic eu, nimeni. Mai ales pe timpurile astea idioate.

Urasc banii, urasc materialismul, urasc ca trebuie sa platesti pentru orice. Si mai urasc ca trebuie sa fii sclavul unui am-venit-din-america-si-vreau-sa-va-arata-voua-romanilor-cum-se-fac-afaceri pentru a trai..decent, pentru a-ti permite concediul mult visat si o casuta in care sa-ti cresti copiii asa cum ti-ai dorit (asta daca ai timp sa ai asa ceva, mai exact copii). De ce nu puteam noi, omenirea asta tampita sa nu..."evoluam"? Really! NU era mai bine sa ne fi dus noi traiul frumusel cu agricultura si vanatoare in continuare? CE dracului ne-a apucat? Cine a zis, cand a zis ca vrea sa ne depasim conditia de primate cu ceva mai mult creier? Sau e in natura noastra sa ne scarpinam cu mana stanga la urechea dreapta? Simtim mereu nevoia de a ne complica inutil doar de dragul de a ne simti importanti, chiar daca importanta faptelor noastre nu e decat in capul nostru.

Cam acelasi lucru fac si eu acum. Cine mi-o fi bagat in cap ca vreau cariera? Si cu toate astea ma las dusa de val, imi aplec urechea la vocea societatii, la a celor care spun si considera ca daca nu ai facultate, un master, un job decent si 10000 de cursuri inutile la activ esti un ratat. Sincer nu m-ar deranja ca viitorul meu sot sa fie lacatus mecanic de exemplu. Chiar deloc! Pentru ca in nici un caz nu ma voi casatori cu vreo gorila, vreun idiot care sa-si bata copiii de 10 ori pe zi, sa vina beat sau sa imi fie frica sa ies cu el in lume. Sotul meu va fi o persoana care a citit, care chiar daca nu stie webdesign, nu are experienta in sales sau management stie ca trebuie sa-si iubeasca familia, sa o respecte, va stii cum sa ma cucereasca, va stii ce apreciez, ce valori am. Si asta pentru ca sunt niste valori comune- alea ale bunului simt si ale armoniei pe care ne-o dorim cu totiii. Nu dau doi lei pe cartonul ala idiot pe care ti-l dau la sfarsitul facultatii, nu dau doi lei pe cat de mare sef esti sau cat de destept te crezi. Am vazut idioti sus-pusi si sunt sigura ca sunt multi din astia, am vazut oameni care chiar meritau, dar pur si simplu viata a fost mai mult decat rea cu ei. Si atunci de ce mi-ar pasa? De ce as vrea sa fiu sotia unuia bogat in diplome acumulate la foc atuomat? Nu e o problema de inteligenta aici, e o problema de atestare a inteligentei.

Ma mai deranjeaza si dorinta asta atat de arzatoare a unora de a sti "ce vei face peste 5 ani?". Si ziceati ca Ceausescu cu planurile lui era nebun. Pai oamenii astia sunt de 10 ori mai nebuni. Dracu' stie ce o sa fac peste 5 ani, poate ma razgandesc, imi bag piciorul in tot si ma retrag la tara. Ce ziceti de asta domnu' anagajator? N-am fost niciodata o persoana decisa. Desigur, mi-am facut mereu o gramada de planuri, am avut o gramada de vise la care m-am vazut nevoita sa renunt rand pe rand. Si atunci, cum mi se poate cere sa spun acum ce ma vad eu facand peste 5 ani, care e obiectivul meu si altele de acest gen? Obiectivele mele se schimba in fiecare zi daca vreti, pentru ca in fiecare zi mai descopar cate ceva despre mine. Asa cum in urma cu un an nu ma vedeam in alta parte decat intr-o redactie de ziar, asa azi ma vad poate lucrand in HR. De ce? Pentru ca mi-am dat seama ca jurnalismul nu inseamna si nu se rezuma la ideile mele romantate, ca nu e de ajuns sa scrii frumos (lucru pe care nu-l fac deloc bine din cate imi dau seama). La naiba, pacat ca nu am stiut din clasa I ce vreau sa ma fac cand voi fi mare si sa imi pastrez opinia. Daca e asa, ce ne facem? Cum o rezolvam? MI-as dori sa pot fi sincera si sa pot spune ce am de spus, dar ceva imi da de banuit ca acei "unii" despre care vorbeam mai sus nu apreciaza sinceritatea mea si o privesc mai degraba ca pe imaturitate, neseriozitate. Ei bine, nu toti suntem asa norocosi sa stim ce vom face in viata, nu toti ne dam seama in ce excelam, unii dintre noi nu-si dau seama toata viata, iar altii cred cu tarie ca nu exceleaza in nimic. Mai sunt insa si cei care nu pot ajunge acolo unde doresc, care oricat de determinati, oricat de motivati, oricat de cu ochii pe obiectiv ar fi nu pot efectiv sa il ajunga.

Stiu, viata e nedreapta. Just go with the flow, fii asa cum sunt si ceilalti si vei fi fericit, nu incerca sa faci nota discordanta: termina o facultate la fel ca ceilalti, invata macar doua limbi straine, Office Word si utilizarea internetului, gaseste-ti un post si mituieste pe cineva daca e nevoie, ia-ti o nevasta/un sot, toarna doi copii, iar din salariul de catel fidel iti vei duce familia in concediu la bulgari. Daca se poate iti achizitionezi si o masina si un apartament care nu vor fi niciodata cu adevarat "ale tale".

Varietatea, subiectivitatea, opinia, dorinta, visul, planul, indrazneala...toate se platesc. E tot un fel de comunism ce traim si acum, doar ca nitel dat cu pudra si mascara; la prima ploaie acida, insa isi arata negul urat de Baba-Cloanta.

Doamne...ce vremuri traiesc!
Noapte buna si vise placute!