Welcome to paranoia land!

Eeeeh, a trecut si Craciunul. Ne-am imbuibat, am halit purcelul cu codita cu tot, am baut lichiorul, ginul, cognacul, vinisorul, ne-am odihnit binisor si acum ne pregatim pentru Revelion. Vreau sa stiu si eu ceva, romanul mananca numai de sarbatori, fie ele de iarna sau pascale?

Trecand peste "detaliile" de ordin culinar, de cativa ani incoace urmaresc cu...interes? programele de Revelion de la TV, programe carora li se face cu doua saptamani inainte reclama. "Paranghelion", "Vanghelion" (OK, asta nu e program TV, dar este la TV) va spun ceva? Mie da. Si nu numai ca imi soptesc suav in
ureche: "Eu sunt ala care ti-a terorizat vacanta" dar pur si simplu nu le dau pace piticilor Duracel de pe creier. Ca sa fiu mai explicita, am sa...detaliez in cele ce urmeaza si aceasta noua frustrare a mea.

OK, am inteles ca ne aflam (ca in fiecare an de fapt) la finele a 12 luni mai bune, mai rele, mai calde, mai reci, mai...mai. Am inteles si ca mass-media (implicit si in special televiziunea) trebuie sa se hraneasca cu ceva, ceea ce nu inteleg eu este de ce trebuie sa manance atat rahat? Sau nu, mai bine, de ce trebuie sa ne bage noua pe gat atat rahat? De pe a(A)ntena lu' Felix ne saluta "Paranghelionul"...no shit!!! Tie cum iti suna, draga cititor singuratic? A...paranghelie, a manele, a..prostie, a Dan Negru si a tipete de Ciao Darwin. Pai da, ne pricepem extrem de bine sa ne masturbam in direct neuronu' critic, la talk show-uri, la stiri, pe unde mai apucam, numai sa vada lumea, sa stie, sa se oftice, sa faca apoplexie si sa sune in direct CA COpii nostri nu mai sunt cum ii stiam, CA CAlitatea programelor este scazuta, ca educatia nu sta bine si CA CUltura e pe patu' de moarte si ce facem? O rupem in figuri la Paranghelion. Really, nu obliga nimeni pe nimeni chiar sa se uite la programul TV de Revelion, asa cum exista si libertatea fiecaruia de a decide singur la ce vrea sa se uite. Democratie, right? Dar ma zgarie pe creier ipocrizia unora.

Ah, si inca ceva. Neni si tanti de la tembelizor: e iarna!!!! e normal sa fie frig, sa ninga. Sau poate o sa fie mai bine cand in loc sa "crape" pietrele, o sa transpire.

Cine sa ne mai inteleaga?

In acelasi spirit agitat si frustrat, te salut drag cititor!

Poza: www.romanialibera.ro

Maine e Ajunul. O stii si tu. Ai putea, insa a-mi spune de ce ma simt atat de goala pe dinauntru? De ce in minte si in suflet e mai frig ca afara si de ce imi rasuna a tabla ruginita gandurile? As incerca sa ma dezbrac de toata amaraciunea asta daca ar fi la fel de usor de dat jos ca si hainele cand te pregatesti de somn. As arunca-o pe toata ca pe o pereche de pantofi labartati si rupti in talpa, prin gaurile carora intra toata apa de ploaie, rece ca gheata. Si totusi, ce inseamna toate astea, drama mea minora, aproape insignifianta pe langa sufletele si trupusoarele unor copii chinuiti de boala, de tipetele unor "parinti" care ar fi putut la fel de bine sa isi puna streangul daca ar fi avut constiinta nemerniciei lor.

Maine e Ajunul. O stim cu totii. Si ce facem? Golim rafturile magazinelor. Vorba unei vanzatoare: "si mai zici ca nu are lumea bani". Da, ne lamentam, ne place sa ne planga apropiatii de mila, avem o placere perversa in a ne lamenta si cand vine momentul etalarii hainei de blana, a cardului Visa iesim cu mic, cu mare si devoram toate pulpele de porc, toti puii, cozonacii, prajiturile cu mere, pere, cacao, vanilie, stafide, sticlele de Cola, Fanta, Sprite, Adria, detergentii cu sau fara balsam, cu Calgon sau fara, parfum sau nu, Pampersii, cadourile mici sau mai pretentioase etc etc. Cata parada, cat circ, cata prostie pe metru patrat, cate masini in parcari si totusi atat de putini bani. Si totusi paranoia unei crize financiare, a unei puteri mai mari ca a lui Dumnezeu, ca a iubirii, ca a lui Buddha, Mahomed sau a oricarei alte zeitati, dumnezeu, valoare spirituala. Da..bani. Alergam cu gura cascata ca niste tampiti, ca si cum in lumea asta n-ar mai exista altceva, ca si cum totul depinde de ei...si in mare parte (atat de trist), asa si e.

Cum sa-ti infranezi frustrarea si gandurile negre? Cum sa fii optimist? cum sa fii multumit cu toata mizeria din jur? Cum, cand, desi nu esti tu cel care sufera de foame, nu esti tu cel maltratat, nu esti tu cel care ingheata de frig pe strazi si nu te trimit ai tai la cersit, VEZI peste tot ochi mari si maini intinse, VEZI guri, buze parlite de ger si te gandesti ce ar putea fi, cum ar fi putut fi si de ce este asa? Te gandesti uneori "as fi putut fi eu" si te ia cu fiori pe spate, dar alegi sa-ti intorci privirea pentru ca pur si simplu nu suporti sa-i vezi stergandu-si nasul de maneca gecii, nu le suporti ochii care par sa-ti puna in carca tot chinul lor (nu se insala intotdeauna). Te doare prea tare peisajul asta gri, duhnind a bautura, a transpiratie, a jeg, a camera suprapopulata.

Daca ai fi fost tu, cum ai fi gandit? Le-ai fi dorit moartea ipocritilor cu carduri Visa si colesterol mortal? Eu cred ca da. Pentru ca fiecare avem drama noastra si dreptul la putina ura.

Nu, nu exista, acum ca v-a trecut socul pot incepe.

Sunt acasa-acasa din nou. In spatiul asta ce mi-a devenit aproape vital, in spatiul de care imi e atat de dor uneori, unde fiintele dragi mie respira, sufera, rad si plang, unde lor le e dor de mine, unde le rasuna vocile pe care eu le percep distorsionate la telefon.

Astazi as fi vrut sa vorbesc despre altceva. Despre cum isi castiga banii studentii, despre anunturile din camin, alea cu "scot la imprimanta- 2 lei pagina" sau "reprezentant Avon" sau v-as fi putut povesti despre cat de urat e "bradul" din intersectie de la Universitate. Dar, am impresia ca nu zic nimic nou. Why bother?

As vrea sa ninga in schimb. As vrea sa fiu si maine seara cu el in baruletul nostru si sa beau ciocolata calda cu frisca si as mai vrea sa nu trebuiasca sa ne despartim seara, ci sa mergem impreuna spre casa Noastra. As vrea ca banii sa nu aiba valoare, as vrea ca oamenii sa-si dea seama de asta. As vrea ca lucrurile marunte sa nu mai stea in calea planurilor mari. As vrea ca el sa ma poata urma, as vrea sa fie fericit. As vrea sa demonstrez ca pot, ca pot sa reusesc si singura. As vrea sa fie pace in lume si...la naiba, as vrea sa pot salva si balenele albastre!

Dar maine plec. Din nou. Pentru o saptamana. Intr-un oras care nu imi e nici drag, dar pe care nici nu-l urasc, la o facultate...eh, peste as putea sa trec...in general, undeva unde nu e acasa, unde nu prea imi e dor sa ma intorc. Insa viata merge mai departe, ca doar asa si trebuie, cu ups and downs, cand la vale cand la deal, cand cu boii mici cand cu cei mari. Poate pana la urma o scot la capat, sperand ca o sa fie onorabil.

P.S: da, nu se prea intelege nimic din post-ul asta, nici nu stiu daca trebuie sa se inteleaga prea multe avand in vedere ca totul e atat de subiectiv si de "al meu", insa unii se vor simti si ei atinsi de cele spuse; in cele din urma e vorba de studentul plecat de acasa, aveti putina compasiune *puppy eyes*