Siti ce nu inteleg, de ce in reclama la Chio Chips barbecue, aia doi nu mananca chiar barbecue si mananca Chio, daca tot sunt "innebuniti dupa barbecue". Daaa, normal, pentru ca fac reclama la Chio, da'...nah, ideea, get it?
In alta ordine de idei, ne-am gasit "casa" si sper sa convietuim in pace si armonie, noi intre noi si noi cu Bucurestiul.
Asta a fost scurta interventie din seara asta! Mai multe, cand voi avea ce povesti. Va salut!
Tineti minte cand erati copii? Da, toti am fost (unii inca am ramas), desi nu toti vrem sa mai acceptam sau sa mai simtim ca atunci.
Pentru ca weekend-ul asta am avut cele trei nepotele pe la mine, am fost nevoita sa dau un pic in mintea copiilor :)). Astazi ne-am aliniat pe canapea, invelite pana la gat cu paturica, mancand struguri si ne-am uitat la "The Beauty and the Beast". Trebuie sa mai povestesc cum m-am simtit? Parca mai eram copil si imprumutam video-ul de la vecina si caseta de la o prietena de familie si urmaream cuminte pe scaunel povestea. "Frumoasa si Bestia" este povestea mea preferata. Nu-mi aduc aminte o alta care sa ma fi impresionat la fel de mult. Poate doar mai tarziu cand a aparut "Anastasia". Ma uitam si eu ca orice copil la clasicele "Tom & Jerry", "Chip & Dale", dar parca asta a ramas undeva in memorie, adanc inradacinat.
Ma intreb acum cu ce amintiri vor ramane copiii de azi. Probabil cu "Power Puff girls" si "Johnny Bravo". Sau cu vocea tatalui urland spre maica-sa....sau....sau. Vor creste mult prea repede sub influenta parintilor care trebuie sa mearga la serviciu sa aiba ce pune pe masa, a pustanilor de aceasi varsta de la bloc, a TV-ului ce le devine bona, internetului si in general a tuturor lucrurilor atat de criticate la talk-show-uri, in ziare, pe bloguri s.a.m.d. Ma intreb, insa: doar de asta suntem in stare? Sa vorbim in fata unor aplaudache sau la un "pahar de vorba" dupa care sa uitam cu desavarsire niste principii pe care le sustinusem cu cateva clipe inainte? Stiu ca pare un discurs penibil, stiu ca nu sunt prima care spune toate aceste lucruri, dar sunt dezamagita de ceea ce vad. Pe zi ce trece mai dezamagita pentru ca nu cred in mass-media, nu cred in bunele intentii ale vreunui marinar frustrat sau ale vreunei blonde care croseteaza in direct (bunica-mea o face mai bine ca tine), nu mai cred in prieteniile de-o viata sau in iubirea aia pura, de basm. Astea sunt lucruri pe care copiii mei n-as vrea sa le piarda. As vrea ca ei sa poata privi inainte cu fruntea descretita si cu zambetul pe buze, as vrea ca ei sa poate infrunta ceea ce le da sau nu le da viitorul. Oare nu asta ar trebui sa-si doreasca toti? Inclusiv marii deontologi si filosofi, pseudo politicienii si sexologii de serviciu? Pentru ca desi Schopenhauer spunea ca doar dorinta de procreare aduce un barbat si o femeie impreuna, eu prefer sa cred ca nu e asa si ca lumea asta (asa cum e ea) merita ceva mai bun decat principiile de maimuta ale unui nene care un secolul al XIX-lea spunea ca am coborat direct din bananieri. Romantica pana la ultimul fir de par, si totusi...nu suntem toti romantici/optimisti cand vine vorba de "mai bine"?
Dar parca vorbeam despre povesti. Care au fost desenele/povestile voastre preferate?
Da! Nu am pic de inspiratie, s-a dus dracului toata si nu stiu unde sa o mai gasesc, ca daca as stii..
Bun, acum e momentul in care va intrebati probabil de ce scriu pe blog despre cum nu am inspiratie. Ideea e ca in loc sa umplu spatiul de pomana cu metafore rasuflate (damn, ca nici p'alea nu le mai scot cum faceam inainte) si chestii care aduc a "emo hates life", mai bine stau in banca mea si cand gasesc vreun subiect care sa merite (si printr-o minune poate e si neuronu' meu ratacit pe faza) ma apuc sa scriu. Eu zic ca e corect. Fac curatenie de toamna, de sfarsit de septembrie, de inceput de octombrie...cum vreti sa-i ziceti. Curatenie la nivelul blogului si la nivelul superior. Fara ganduri innegurate si de pus lama pe vena, fara lamentari penibile, fara articole de umplutura (cum ar fi asta, damn)
Si pentru ca maine ma astepta o zi frumoasa, va salut cu un zambet de la o ureche la alta, ca sa moara dujmaniiiii!!!
1. Azi mi-am dus nepotica-bobocica la prima zi de scoala din viata ei. Prin ploaie si prin frig, cu un ghiozdan mai mare ca ea, am razbit impreuna (si cu babi-as in my mother and her gradmother- bineinteles) pana la clasa unde ii asteptau pe ea si pe alti boboci doamna invatatoare si manualele din care vor invata de acum incolo. La sfarsit, ne-a aruncat o privire deznadajduita: "s-a terminat? mai vreau!"
2. In seara asta am prins cateva imagini de la Olimpiada Speciala. Gandul mi-a zburat in mod automat la cei de teapa lui Mutu si a altora ca ei, care se cred mari sportivi. Daca sportul inseamna cat mai multe zerouri la euro, 4 roti cu fiTZe si "liniute", da...nu avem de ce ne plange. Dar ma indoiesc profund ca asa stau lucrurile de fapt. Privindu-i pe acei oameni, am realizat ca ceea ce fac ei se numeste "pasiune", dorinta de a demonstra lumii ceva. Avem atatea lucruri din care putem invata, dar D-zeu stie, parca suntem orbi...
3. Mai e un pic. Un pic de tot. Parca si natura tine neaparat sa ma previna. Ce-o fi o fi. Pana la urma e un...rau necesar (daca faptul ca sunt studenta si ma mut in Bucuresti e neaparat de rau). Stiu ca distanta inseamna dor, stiu ca imi va lua ceva timp sa ma adaptez, sa ma impac cu ideea de nu a mai fi "acasa", dar sper din tot sufletul sa trec cu bine peste toata astea si cu timpul lucrurile sa fie din ce in ce mai bune.
Am si eu cateva impliniri in viata mea scurta de 19 ani si daca tot pot sa ma laud...de ce sa n-o fac? Avand in vedere ca visul meu cel mai mare si mai tare e sa-mi vad numele sub un reportaj, iaca de ce a fost in stare neuronu' meu: Masivul Cozia- frumuseti la inaltime .
In curand (sper) si alte productii proprii. Va salut!
Mi-am zugravit bloaga in culori ceva mai...optimiste, considerand ca prea mult negru strica. Am rascolit netul in cautarea unui template mai de Doamne-ajuta si m-am ales cu..ceea ce vedeti. Pe parcursul muncii mele de cercetare am dat si peste cateva site-uri cu ceva templates si alte tips and tricks pentru incepatorii in blogareala. Asadar:
Urmeaza sa cititi un nou post frustrat adresat direct tarisoarei noastra dragi si Ministerului Invatamantului.
Povestea incepe undeva la mijlocul lunii iulie, cand sigura fiind acum ca pronia divina m-a blagoslovit cu un loc la Facultatea de Litere, am inceput cautarile pentru un acoperis care sa-mi fereasca cursurile si respectiv capsorul de intemperii. Ei bine, am purces cu ideea adanc infipta in mitocondrii ca nici in ruptul capului n-am sa stau la camin. Sa-mi impart spatiul vital cu inca doua persoane intr-un apartament era una, dar cu inca 3 intr-o camera... La asta se adaugau fireste si vizitele nedorite ale rozatoarelor sau ale gandacilor. In afara de asta, doar gandul ca as fi avut de strabatut un coridor intreg, rece si jegos, doar pentru a-mi face atat de necesara igiena intr-o baie cu atat mai rece si jegoasa, imi dadea stari de greata amestecata cu o furie clocotitoare. Acestea fiind spuse, mi-am indreptat privirile spre anunturile de inchiriere. Nu mica mi-a fost mirarea sa descopar ca o garsoniera in frumoasa capitala ajungea la pretul unui apartament sau ca chiriile ar fi putut da cosmaruri si celui mai curjos student. M-am inarmat cu rabdare (multa rabdare) si speranta mai mult decat limita legala si am pornit aventura in "Lumea imobiliarelor".
Timpul a trecut. O luna, doua, 49.... si la orizont- NIMIC! Cei de la Litere anuntau voiosi ca trebuie sa fii caz social sa pui mana pe un loc in camin asa ca... Astazi, din fata monitorului unde scriu plina de nervi povestea studentului roman pot sustine sus si tare ca tara asta se duce de rapa si e o chestie de care imi dau seama pe zi ce trece. De un lucru sunt sigura si as vrea sa stie si preastimatii conducatori, ca mama si tata nu sunt senatori sa ma tina cu o chirie de 500 de euro pe luna. Daca dragii tovarasi de la minister asa inteleg sa ajute tineretul, atunci sa afle de la mine ca au visat prost ce au visat cand s-au decis ca studentii pot sa inghita conditiile si spagile halucinante din camine.
E trist ce se intampla, pentru ca mie personal, ideea ca sunt studenta mi-a adus mai multa bataie de cap decat bucurie. Si nu sunt singura, asta e cert. In conditiile oferite de cei ce se presupune ca se intereseaza de soarta tarii si a cetatenilor ei, incepi sa te intrebi din ce in ce mai des....a fi sau a nu fi student in Romania?
Va salut cu inima indoita si ochii inca in zare! Poate-poate se iveste un viitor mai bun.
Pisiscuta pis pis pis, te-am visat azi-noapte-n vis...Erai a meeeeaaa! Daca vrei ca tu si mititca sa va uniti singuratatile, ei bine....va sta la dispozitie mail-ul meu: oanachitu26@yahoo.com
Take me hoooome! :P
Cauze onorabile
Despre mine
Oana Chitu
Un neuron care ocazional produce scantei, stropeste cu H2SO4 si isi doreste sa arate si lumii de ce e in stare un neuron socat. Asa ca, daca intr-o zi veti simti acid turnat in urechi (ca-n Hamlet)...eu sunt! va salut!
Postări
