Welcome to paranoia land!

Nu, nu exista, acum ca v-a trecut socul pot incepe.

Sunt acasa-acasa din nou. In spatiul asta ce mi-a devenit aproape vital, in spatiul de care imi e atat de dor uneori, unde fiintele dragi mie respira, sufera, rad si plang, unde lor le e dor de mine, unde le rasuna vocile pe care eu le percep distorsionate la telefon.

Astazi as fi vrut sa vorbesc despre altceva. Despre cum isi castiga banii studentii, despre anunturile din camin, alea cu "scot la imprimanta- 2 lei pagina" sau "reprezentant Avon" sau v-as fi putut povesti despre cat de urat e "bradul" din intersectie de la Universitate. Dar, am impresia ca nu zic nimic nou. Why bother?

As vrea sa ninga in schimb. As vrea sa fiu si maine seara cu el in baruletul nostru si sa beau ciocolata calda cu frisca si as mai vrea sa nu trebuiasca sa ne despartim seara, ci sa mergem impreuna spre casa Noastra. As vrea ca banii sa nu aiba valoare, as vrea ca oamenii sa-si dea seama de asta. As vrea ca lucrurile marunte sa nu mai stea in calea planurilor mari. As vrea ca el sa ma poata urma, as vrea sa fie fericit. As vrea sa demonstrez ca pot, ca pot sa reusesc si singura. As vrea sa fie pace in lume si...la naiba, as vrea sa pot salva si balenele albastre!

Dar maine plec. Din nou. Pentru o saptamana. Intr-un oras care nu imi e nici drag, dar pe care nici nu-l urasc, la o facultate...eh, peste as putea sa trec...in general, undeva unde nu e acasa, unde nu prea imi e dor sa ma intorc. Insa viata merge mai departe, ca doar asa si trebuie, cu ups and downs, cand la vale cand la deal, cand cu boii mici cand cu cei mari. Poate pana la urma o scot la capat, sperand ca o sa fie onorabil.

P.S: da, nu se prea intelege nimic din post-ul asta, nici nu stiu daca trebuie sa se inteleaga prea multe avand in vedere ca totul e atat de subiectiv si de "al meu", insa unii se vor simti si ei atinsi de cele spuse; in cele din urma e vorba de studentul plecat de acasa, aveti putina compasiune *puppy eyes*